Oameni și animale. O perspectivă teologică și etică
Autor: E. Bianchi - P. Chiaranz - A.L. Michon
Categorie: Creștinism Literatură Universală Religie
Cartea de față vine să ocupe un gol imens în literatura religioasă creștină publicată în România și este cu atît mai necesară în aceste zile în care sîntem martorii unui comportament deviant la adresa animalelor. Lucrarea pornește nu doar de la textul Scripturii, ci se apleacă și asupra tradiției bimilenare a creștinismului, reflectată în scrierile Părinților Bisericii și în viața multor sfinți sau pustnici, ceea ce arată că problema relației omului cu animalele nu este doar o „găselniță” a modernității, ci e adînc înrădăcinată în tradiția creștină ca punct constant de reflecție.
„Tăcerea cu care pînă astăzi Bisericile creştine par să fi învăluit tema animalelor şi a drepturilor lor e ruptă din cînd în cînd de cîte o mică-mare carte ca aceasta, pe care eu şi alţii ca mine, care ne dedicăm viaţa lor, o primim cu profundă recunoştinţă. Am perceput deseori suferinţa credincioşilor în faţa acestei tăceri, incapabili să accepte excluderea din planul de mîntuire al lui Dumnezeu a fidelilor lor prieteni de viaţă. Unii chiar s-au îndepărtat de Biserică tocmai din acest motiv, apropiindu-se poate de cultele orientale. Eu însămi am întîmpinat greutăţi în a răspunde coerent şi fără ezitări, sprijinindu-mă pe textele sacre, atacurilor îndreptate împotriva mea, de aceea simţeam nevoia de aprofundare” (Sara Turetta).
Lucrarea „Oameni şi animale” este, deci, un eveniment nerepreţuit, cu atît mai mult pentru publicul din Romînia, care în aceste zile reflectă asupra valorii şi rolului animalelor în societate.
Editura: Ratio et Revelatio
Format: 110x180
Tip de copertă: soft-cover
Nr. Pagini: 160
Finisări speciale: Fără
ISBN: 978-606-93522-9-8
Completează-ți biblioteca cu:
Copii, Zei și Dumnezei - PRINTED EDGES
În umbra rațiunii - nuvela - PRINTED EDGES
Venefica - PRINTED EDGES
În umbra furiei - vol. III - Printed Edges
În umbra obsesiei - vol. I - Printed Edges
În umbra trecutului - vol. II - Printed Edges
Ploaie grea - ediția de colecție (partea I + partea II) - PRINTED EDGES
În umbra obsesiei - versiune aniversară - Printed Edges
Regele și Pasărea de Foc - PRINTED EDGES
În umbra încrederii - PRINTED EDGES
În umbra obsesiei - vol. I
Maestra evadării - PRINTED EDGES
În umbra furiei
Blestemul Tăcerii Vol. 1 - Inițierea
În umbra rațiunii - nuvela
Cruciada unei fericiri oarbe - PRINTED EDGES
În umbra trecutului - vol. II
Ultima ploaie - PRINTED EDGES
ZAAR - PRINTED EDGES
În umbra trecutului - ediție aniversară - PRINTED EDGES
Monocrom - vol. 1
Monocrom - vol. 2
AFIRMATII MAGICE
Molii din cenușă vol.2 - HARDCOVER - PRINTED EDGES
În umbra rațiunii - editie aniversara - PRINTED EDGES
Fluturi Negri vol.1 - HARDCOVER - PRINTED EDGES
Profeția și Focul
Dor - PRINTED EDGES
PRINCIPII DE VIATA PENTRU COPII SI ADOLESCENTI
Moștenirea de la Telciu - PRINTED EDGES
Livrare Gratuită pentru Comenzi mai mari de 150 LEI
Pentru orice întrebări scrie-ne la contact@bookbite.ro.
Folosim tehnologii de ultimă generație, așadar datele tale sunt în siguranță.
La Bookbite poți returna produsele în termen de 14 zile calendaristice.