Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică

„Să nu apună soarele peste mînia noastră” e o carte despre trei lucruri: despre Dumnezeu, psihicul omului și nădejdea care se instalează între. Cu cît mă gîndesc mai mult, cu atît devin mai convinsă că cea mai mare năpastă care paște psihicul e descurajarea. Seninătății nu îi trebuie psihic. Psihicul e apanajul apatiei, indispoziției, disforiei, tulburării, agoniei. Oamenii senini nu sînt ființe psihologice. Numai individul indispus e psihologic, numai lui îi trebuie ceva cu care să își palpeze starea proastă. Și atunci provocarea psihologului clinicianului și a cărții sale este izoleze acest psihic, să îl palpeze și apoi să îl redea, pe verticală, nădejdii.”

„Viața noastră psihică prinde contur cînd e tulburată. Seninătății nu îi trebuie psihic. Psihicul e apanajul apatiei, indispoziției, disforiei, tulburării, agoniei. Oamenii senini nu sînt ființe psihologice. Numai individul indispus e psihologic, numai lui îi trebuie ceva cu care să își palpeze starea proastă. Regimul psihic e regimul provizoratului și al subitului, The Dreadful and The Sudden, cum îl numește L. Binswanger în Being-in-the-world. Starea de bine nu durează. De vreme ce starea de bine nu durează, pare că starea de rău persistă la nesfîrșit. De aici concluzia invariabilă a celui care se simte rău: „M-am
săturat”, „Nu mai pot”, „Ceva nu e bine”, „Mi-e groază să ies din casă”. Prezentul constituie o permanentă criză. Frică, nemulțumire, nervi, draci, neîncredere, suspiciuni, obsesii, hău, vid, abandon, părăsire. Vine trigger-ul și mă răstoarnă iar și iar. De ce mă răstoarnă? Fiindcă nu am cu ce să mă reglez. Cu ce se reglează omul? Omul se reglează cu realitate. Mai cu seamă, cu încrederea în realitate. Cînd nu poate crede, mintea se descurajează și recurge la credințe false. Cînd omul este cuprins de deznădejde crede ceva teribil: crede că mintea lui e toată realitatea, că nu mai există altceva dincolo de ceea ce îi dictează și îi arată lui gîndurile și atunci rostește disperat ca Evgheni din Diavolul lui Tolstoi: „Scapă-mă de mine însumi.”