314 Produse găsite
Credința creștină și democrația
Pentru Vlastos, piatra unghiulară a democraţiei este demnitatea fiecărui om. Originea demintăţii reprezintă faptul că omul este făcut „după chipul lui Dumnezeu”, adevăr de credinţă al poporului evreu, iar apoi...
25.30 lei
Conversații cu Husserl și Fink
„Aceste Conversații au o importanță atît filozofică, cît și sistematică, pentru înțelegerea perspectivei lui Husserl cu privire la propriul demers. Venind curînd după finalizarea Logicii formale și transcendentale și a...
31.70 lei
Contra Genezei. Antropopoieza, evreii și național-socialismul
Regimul național-socialist a pus în aplicare o adevărată refondare antropologică în decurs de doisprezece ani. Acest experiment biocratic a fost realizat mai întâi în Germania, iar mai tîrziu a fost...
37 lei
Conștiința și posesorul ei
Chiar și condițiile în care moștenirea sa intelectuală a fost distrusă la fel de dur și sistematic precum viața sa, Gustav Șpet a exercitat o influență filozofică considerabilă. Nu doar...
43.30 lei
Cercetare asupra intelectului omenesc
O nouă ediție a unuia dintre textele filosofice fundamentale, care a marcat decisive dezvoltarea filosofiei moderne, continuînd să alimenteze gîndirea filosofică contemporană. Ediția revizuită conține și trei texte inedite în...
32.70 lei
Ce este fenomenul?
Fenomenul este o noțiune extrem de bogată și, în același timp, deosebit de restrînsă. Fenomenul face să apară varietatea infinită a ființării, el face accesibilă diversitatea realului de fiecare dată...
25.30 lei
Cartea despre măr și moarte
Cartea despre măr și moarte este un dialog pseudo-aristotelic de provenienţă arabă, care a străbătut ulterior patru culturi medievale. După tiparul socratic din dialogul Phaidon, textul repune în scenă ultima...
41.20 lei
Carte de bucate și de dragoste
Un roman de dragoste și o carte de bucate – 2 în 1, cu maxim profit de plăcere a minții și încântare a simțurilor! O felie de viață romanțioasă orădeană,...
41.20 lei
afișați 306-324 din 1217 produse
Livrare Gratuita
Livrare Gratuita pentru Comenzi mai mari de 150LEI
24/H SUPORT
Scrie-ne la
contact@bookbite.ro
sau sună la
0746892652
14 zile drept de retur
La Bookbite poți returna produsele în termen de 14 zile calendaristice.
Plata securizata
Folosim tehnologii de ultima generatie, asadar datele tale sunt in siguranta.