Apocalipsa pe neînțelesul tuturor

Ne naștem goi și neștiutori și plecăm de pe lumea Apocalipsei lui Isus Hristos fără nimic, deși foarte informați. Așteptând prima sau a doua înviere, mileniul, fiara/fiarele, Ierusalimul ceresc și câte alte minuni și grozăvii. De două mii de ani încoace.

Doar cine nu cunoaște conținutul cărții Apocalipsei lui Ioan poate vorbi cu groaza despre sfârșitul lumii. Cartea de fața materializează câteva încercări de a echilibra textul abuzat prin diverse interpretări marcate de imaginație, interese politice sau dogmatice, prostie sau pură neștiință. Incompetența sau diletantismul fac casă bună mai ales când, în cazierul personal, interpretul are una sau mai multe musculițe pe căciuliță, a intrat într-un con de umbra în ce privește popularitatea ecleziala sau, cine știe, pune la cale o lovitură machiavelică. Dorința de a ieși în evidență, de a fi recunoscut ca tălmăcitorul tainelor lui Dumnezeu sau pur și simplu de a pune la cale o dis-tragere de la cursul (a)normal al vieții cotidiene îl poate mâna pe hermeneutul textului apocaliptic la interpretări… de neuitat. Dar de prea multe ori abracadabrante. Și ca urmare, nu textul, ci interpretarea aterizează într-o arie pe care mintea omenească nu poate s-o înțeleagă. De aici și ideea de apocalipsă pe neînțelesul tuturor… Al celor care admit că mesajul profetului din vechime, „Sfârșitul e aproape”, rămâne actual, dar independent de existența noastră personală al cărei sfârșit se poate regăsi, clasic, sub lacunara inscripție: „Aici odihnește robul Domnului, Cutărescu. A trăit n ani.”