Ispita călugărului

Destine încâlcite, încercarea de a evada din tenebrele trecutului, trădare și iertare, aripi frânte pe un cer al dorințelor poate prea înalt. Luca și Ema, două personaje complexe. El, prea simplu și prea bun. Ea, prea sofisticată, prea temătoare. Dar cine se poate lupta cu chemarea destinului? Amândoi fac alegeri. Uneori dureroase. O lectură în care cititorii se pot regăsi în frământările personajelor. Finalul poveștilor de iubire este… neașteptat.

„Să negi atracția interzisă sau să i te subjugi orbește, care dintre cele două e cel mai de neiertat păcat?”

,,O lectură incitantă. Un carusel de emoții. O poveste de dragoste încântătoare.” Literatura pe tocuri

„Mă gândesc la tine ca un borfaș. Dă-mi cu suspendare, dar dă-mi o zi în celula celulelor tale! Fără apă, fără mâncare, doar o bucățică, cea mai mică, de Iulie. Măcar semnul acela din naștere, de la gâtul tău- cheie sau ce o fi. Cheia ta! Cum deții tu toate cheile lacătelor sufletului meu și te oprești să le folosești!”

,,Am învățat să simt, am învățat să văd cu sufletul, și-am fost așa, cumva fericit că există o lume în care nu trebuie să-mi reprim zâmbetul, nu trebuie să-mi sufoc încă din fașă plânsul. În aceasta lume ambiguă trăiesc, acum, că ai venit, totul a prins contur, cerul își are limita lui, zâmbetul își are substanța, iar plânsul mă izbăvește de neputință, cizelându-mă, pentru că eu așa cred, sufletul se cizelează prin iubire, el primește noblețe doar prin iubire, se salvează pe sine, iubind.„

„Într-o toamnă ca asta, ne-am putea plimba pașii pe alei oarecare, privirile trecătorilor ar face abstracție de degetele noastre îmbrățișându-se, mâinile noastre ar avea atunci propria lor viață, s-ar încleșta ca pentru totdeauna, căutând înfierbântate să vorbească în locul nostru. Te-aș asculta cu linia vieții, mâna mea chiromantă deslușind în palma ta linia iubirii, s-ar suprapune ca o alunecare șubredă până la contopire, așa încât, atunci când ți-ai privi palma, ai vedea linia iubirii mișcându-se haotic, căutându-mă. Ştiu că după, atunci în toamnă, m-aș simți dezrădăcinat, mă voi simți pustiu, că voi încerca să-mi fac sufletul liană peste timp, să ajungă până dincolo de lume. Şi voi învăța să mor fără tine.”

- Literpress -