Pacienta tacută

Viata Aliciei Berenson este aparent perfecta. Pictorita renumita casatorita cu un fotograf de moda, ea traieste intr-o casa superba, cu vedere spre parc, intr-una dintre zonele cele mai dorite din Londra. Intr-o seara, sotul ei Gabriel se intoarce acasa tarziu de la o sedinta foto, iar Alicia il impusca de cinci ori in fata si apoi ramane tacuta mai multi ani. Refuzul Aliciei de a vorbi sau de a da orice fel de explicatii transforma o tragedie domestica in ceva mult mai teribil, un mister care capteaza imaginatia comunitatii si o face pe Alicia celebra. Pretul tablourilor sale creste astronomic, iar ea, pacienta tacuta, este ascunsa de tabloide si de lumina reflectoarelor la The Grove, un spital psihiatric de maxima securitate din nordul Londrei. Theo Faber este un psihoterapeut care a asteptat multa vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. Hotararea lui de a o face sa vorbeasca si sa dezvaluie misterul motivului pentru care si-a impuscat sotul il poarta pe un drum plin de primejdii - o cautare a adevarului care ameninta sa-l distruga...

Pacienta tacuta este un thriller psihologic socant despre un act de violenta extrem al unei femei impotriva sotului ei - si despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act...

O povestire inteligenta, sofisticata, incarcata cu suspans real - un roman foarte bun conform tuturor standardelor. - Lee Child

Thriller-ul perfect. Nu am putut literalmente sa il las din mana. - A.J. Finn

Acest thriller psihologic plin de intrigi, il pozitioneaza pe Michaelides ca un jucator important in domeniu. - Publishers Weekly

Pacienta tacuta este un roman crime de debut remarcabil care isi creeaza calea proprie, oferind un studiu de caractere inteligent si un complot maestru, toate infasurate in scrisul hipnotic de la care nu vrei sa te rupi. - Crime by the Book

Ritmul si finetea unui maestru. - BBC Culture

Fragment din romanul "Pacienta tacuta" de Alex Michaelides:

"Cum stateam acolo in tacere, au inceput sa-mi zvacneasca tamplele. Debutul unei dureri de cap. Un simptom graitor. M-am gandit la Ruth, care obisnuia sa spuna ca „pentru a fi un bun terapeut trebuie sa fii receptiv la sentimentele pacientilor tai, dar nu trebuie sa te agati de ele - nu sunt ale tale, nu-ti apartin". Cu alte cuvinte, acest bum, bum, bum din capul meu nu era durerea mea; ii apartinea Aliciei. Si nici acest val brusc de tristete - aceasta dorinta de a muri, a muri, a muri - nu-mi apartinea. Era a ei, intru totul a ei. Am stat acolo, simtind-o pentru ea, cu capul bubuind, cu stomacul rasucindu-se, un timp care a parut ore intregi. In cele din urma, cele cincizeci de minute s-au terminat. M-am uitat la ceas.
- Acum trebuie sa punem punct, am zis.
Alicia si-a plecat capul si s-a holbat in poala. Am sovait. Mi-am pierdut retinerea. Am coborat vocea si i-am vorbit din suflet:
- Vreau sa te ajut, Alicia. Am nevoie sa crezi asta. Adevarul este ca vreau sa te ajut sa vezi limpede.
Atunci, Alicia a ridicat privirea. S-a uitat la mine - prin mine.
„Nu ma poti ajuta”, strigau ochii ei. „Uita-te la tine, de-abia te poti ajuta pe tine insuti. Pretinzi ca stii atatea si esti asa de intelept, dar tu ar trebui sa stai aici in locul meu. Anormalule. Sarlatanule. Mincinosule, Mincinosule...”
In timp ce se uita la mine, mi-am dat seama ce ma tulburase intreaga sedinta. E greu de pus in cuvinte, insa un psihoterapeut reuseste rapid sa recunoasca suferinta psihica incepand de la comportamentul vorbire, un licar din ochi - ceva bantuit, temator, nebunesc. Si asta ma deranja: in ciuda anilor de luat medicamente, in ciuda a tot ce facuse si indurase, ochii albastri ai Aliciei ramasesera la fel de limpezi, la fel de senini precum cerul unei zile de vara. Nu era nebuna. Si atunci ce era? Ce era expresia din ochii sai? Care era cuvantul potrivit? Era...
Inainte sa-mi pot duce gandul pana la capat, Alicia a tasnit de pe scaun. S-a napustit la mine, cu mainile intinse ca niste gheare. N-am apucat sa ma misc, sa ma trag intr-o parte, a aterizat peste mine, dezechilibrandu-ma. Ne-am prabusit pe podea."