Pământul făgăduinței

Dincolo de derularea scenică a evenimentelor, un procedeu modern pe care îl introduce Reymont în construcția epică a romanului îl constituie transferul funcției narative de la naratorul central spre naratorii reflectori. Acest transfer are drept consecință multiplicarea punctelor de observație, care prefigurează tehnica relativismului psihologic, întâlnită cu precădere în romanul european interbelic. Pe de altă parte, repartizarea rolurilor narative dinamizează şi dramatizează acţiunea, în pofida descrierilor adeseori abundente. Personajele sunt prezentate cel mai adesea în mediul lor. Cunoaștem mai multe familii aparținând unor etnii diferite: germane (Müller, Bucholc, Baum, Kessler), evreiești (Grosglik, Grünspan, Mendelsohn, Zücker), poloneze (Borowiecki, Trawiński, Malinowski, Jaskólski, Wysocki) care reprezintă variate tipuri şi caractere umane, dar şi atitudini mentale şi culturale, îmbogățind astfel valoarea imagologică a romanului.

Deși a stat mult în umbra tetralogiei Țăranii, publicată cu zece ani mai târziu, Pământul făgăduinței ocupă al doilea loc în ierarhia valorii artistice a textelor autorului, oferind astăzi, după peste un secol de la apariție, imaginea unui mecanism care, păstrând proporțiile, pare că se repetă în contextul inițial al economiei de piață din țările postcomuniste.

Constantin Geambașu