Mângâierea nopții

A fost odată demult, într-o lume mai puțin perfectă, într-o lume cu griji și nevoi, cu bucurii și fericiri, cu ambiții și împliniri, a fost un vis ce se hrănea din realitate. În acea lume trăia un om, un suflet de copil, ce alerga pe câmpia gândurilor, un om neobișnuit, un om ce stătea ca ostatic între patru pereți pictați cu singurătate, între patru pereți pictați cu aripile nopții...

În timpul zilei, bezna îl înconjura, în timpul nopții bezna se stingea, se trezea în lumea lui... lumea viselor. Luna îi zâmbea, purtând coroana de aur, cerul se împodobea cu făclii, mii și mii, poveștile șopteau în surdină, jucându-se cu imaginația-i bogată...