Liturghie și contemplație

Jacques și Raïssa Maritain situează la justa sa valoare dificultatea majoră întîlnită cu privire la reflecția despre liturghie de-a lungul secolului XX, și anume absolutizarea sa – adesea corelativă unei absențe totale a adevăratei vieți contempolative –, care se declină în raportul rigid cu tradiția, fascinația pentru spititul de precizie care este acela al imposturii științifice denunțate de-a lungul întregii opere a lui J. Maritain, pseudo-liturgismul celor care finalmente o desfigurează și îi fac deservicii, căci liturghia nu poate decît să sufere grav din cauza spiritului sistemului sau a unui spirit de arbitrar fie în noutate, fie în arhaism, sau a unei fixații asupra trecutului care conduce la ignorarea dezvoltării sale omogene inseparabil legată de viața Bisericii.

Ei pledează pentru o liturghie mai nobilă și mai contemplativă, nu dintr-un anume elitism sau paseism, care le era total străin, ci pentru că sînt dintre cei care așteaptă de la liturghie ca ea să-i însoțească în taina divină, să-i ajute în reculegere și iubire, și să le aducă, așa cum ea o face sau o făcea atît de des, ceva din savoarea Duhului Sfînt, uneori o foarte smerită inspirație care îi atinge personal pe unul sau altul și răspunde grijilor profunde ale sufletului său.