Regatul aripilor si al pieirii (ACOTAR #3) - PRINTED EDGES

Rezumat Regatul aripilor si al pieirii (ACOTAR vol. 3) - Sarah J. Maas
Feyre se întoarce în Regatul Primăverii purtând o mască pe care nimeni nu trebuie să o vadă căzând. Nu mai este fata care a trecut cândva Zidul fără să știe ce o așteaptă. Acum își cunoaște puterea, își știe dușmanii și știe exact cât de periculos poate fi adevărul în mâinile celor care nu trebuie să-l afle.

În timp ce păstrează un joc al aparențelor, Prythianul se pregătește pentru război. Vechile rivalități amenință să destrame orice speranță de alianță, secretele ies la lumină, iar fiecare promisiune poate deveni o armă.

Pentru prima dată, va trebui să convingă regate care s-au privit secole întregi cu neîncredere să stea de aceeași parte și să decidă în cine poate avea încredere atunci când trădarea poate veni din orice direcție.

Iar în mijlocul unei lumi care pare gata să ardă, iubirea devine mai mult decât refugiu. Devine motivul pentru care merită să lupți, chiar și atunci când prețul poate fi tot ceea ce ai.

Regatul aripilor și al pieirii ridică miza întregii serii: armate în marș, alianțe imposibile, trădări și puteri dezlănțuite într-un Prythian aflat la un pas de ruină. Iar în mijlocul războiului, Feyre trebuie să lupte nu doar pentru cei pe care îi iubește, ci pentru o lume care poate dispărea înainte de ivirea zorilor.

Recenzii

„Alert și exploziv de plin de acțiune.” — Booklist

„Intriga te seduce cu personajele ei fermecătoare, lumea irezistibilă și acțiunea fără sfârșit, făcându-te să vrei mai mult.” — RT Book Reviews

„Poveștile de dragoste ale personajelor secundare se împletesc cu strategia și cu războiul, îmbinând lumea extinsă cu secvențe de acțiune ample și revelații despre personaje — iar consecințele deznodământului se vor resimți în volumele următoare.” — Kirkus Reviews

Fragment din carte
Tabloul era o minciună.

O minciună frumoasă și luminoasă, plină de boboci roz-pal și raze de soare dolofane.

Dacă aș fi pictat priveliștea asta [...] așa cum îmi cereau instinctele, ar fi avut spini care sfâșie carnea, flori care lasă fără lumină plantele mai mici și dealuri pătate cu roșu.

Dar fiecare mișcare a pensulei pe pânza mare era calculată [...]

Credeam că, dacă aș fi ales să mă înfățișez cum îmi doream cu adevărat, aș fi fost împodobită cu gheare ascuțite și mâini care i-ar fi sugrumat pe cei aflați acum în compania mea.

Aș fi lăsat holurile aurite pătate de roșu.

Dar nu încă.