În zori, să mă ierți
Autor: Dan Bițuică
Categorie: Beletristică Ficțiune Literatură Română Thriller
Te invităm să citești și:
Curajul de a trăi
Cântecul lacului
O vară cât o viață
„Romanul lui Dan Bițuică, În zori, să mă ierți!, dovedește cu prisosință că ne aflăm în fața unui romancier mai mult decât talentat. Dacă primele două romane pot fi încadrate în stilul thriller, de data aceasta, avem de-a face cu o poveste de viață, pigmentată cu asasinate mafiote, trafic de droguri și jocuri politice, toate plasate în arhicunoscuta perioadă a prohibiției americane. Nu lipsesc nici scenele romantice, asumate de frumoase povești de dragoste. La prima vedere, subiectul cărții pare simplu. Familia siciliană Romagnolo decide să emigreze în America, imediat după declanșarea Primului Război Mondial. Dacă părinții sunt obligați să se întoarcă, cei doi copii – Enzo și Immaculata – vor reuși să pășească pe pământul făgăduinței. Autorul îi aruncă în viața tumultoasă a imigranților și le urmărește evoluția într-o lume deloc prietenoasă și plină de neprevăzut.”
Prof. dr. Constantin Tudor
„Spre marea mea încântare, acțiunea m-a prins de la primele pagini și m-a ținut într-o permanentă stare de tensiune până la final. Dacă aș fi întrebată ce mi-a plăcut, aș răspunde imediat: maniera realistă în care sunt descrise scenele desprinse parcă din filmele cu gangsteri, scene vii, pline de violență, durere și sex. Fiecare descriere este unică și poartă cu ea o emoție vie provocată de un sentiment intens, mai ales de frică. De asemenea, mi-a plăcut faptul că autorul a creionat niște personaje secundare viciate, dominate de dorința de putere.”
Literatura pe tocuri – Alina Geambașu
Editura: MyBestseller
Format: 130x201
Tip de copertă: soft-cover
Nr. Pagini: 396
Finisări speciale: Fără
ISBN: 978-606-9749-52-4
Completează-ți biblioteca cu:
Toate minciunile pe care le ascundem
Crave vol. 1 Ardoare - PRINTED EDGES
Cu Bat’a în junglă
Mereu, o să mă-ntorc la tine
Clătite cu căpșuni și dragoste - PRINTED EDGES
Dominata de fanteziile tale - PRINTED EDGES
Puterea simplității - PRINTED EDGES
Inimă de piatră vol. 3
Inimi de piatră vol. 2
Inimă de piatră vol. 1
Piatra, hartie, foarfeca
Captivă în brațele tale - PRINTED EDGES
Casanova (Clubul Miles High #3) - PRINTED EDGES
Minciuni nenumărate - PRINTED EDGES
Supusă dorințelor tale - PRINTED EDGES
Moartea semnează indescifrabil
Cea mai frumoasa calatorie - PRINTED EDGES
Al cincilea as (ed. 2022)
Lămâi, cărți si prieteni
Enigmă la mansardă
Livrare Gratuită pentru Comenzi mai mari de 150 LEI
Pentru orice întrebări scrie-ne la contact@bookbite.ro.
Folosim tehnologii de ultimă generație, așadar datele tale sunt în siguranță.
La Bookbite poți returna produsele în termen de 14 zile calendaristice.