Creația ca dramă

Viața și acțiunea umană își ating împlinirea doar în măsura în care sînt dramatice și ele sînt cu adevărat dramatice doar în măsura în care își angajează pe deplin natura lor de creaturi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta, cred, este greutatea gîndirii lui Ioan Paul al II-lea. Evangelium vitae vorbește despre o luptă dintre bine și rău, dintre o „cultură a vieții” și o „cultură a morții a vremurilor noastre.”(EV, 28). O astfel de luptă pare, cu siguranță, să sugereze o dramă. Părerea mea este, totuși, că deși există multă agitație și mult zgomot, și uneori o violență puternică în societățile democratice de astăzi, totuși nu există nicio dramă. Această lipsă a dramei accentuează natura derivei societăților noastre către o cultură a morții. (David L. Schindler)

Proiectul intelectual al lui David L. Schindler constă în a reflecta la problemele culturii actuale pornind de la rădăcinile lor metafizice și în lumina credinței creștine a Dumnezeului trinitar. Astfel, întîlnirea dintre teologie și cultură este mereu explorată în consecințele sale antropologice și metafizice. Una dintre ideile des repetate de profesorul Schindler este că revelația lui Dumnezeu în Isus Cristos nu doar că-l revelează pe om lui însuși (Gaudium et spes 22, pasaj adesea citat și de Ioan Paul al II-lea), ci descoperă și sensul ființei înseși, semnificația ultimă a fiecărei existențe și a universului întreg. Sfințenia nu se limitează la ordinea strict spirituală, ci – prin analogie – se răsfrînge asupra totalității ființei, pînă la nivelul structurilor sale elementare: spațiu, timp, materie, mișcare. (Alin Tat)