Și totuși, iubirea...

– Taci, taci, taci! strigă ea și veni repede la Isay, cu gândul de a-l săruta, dar se opri brusc. Nu mi-l doresc pe Lyosha, îmi doresc să moară! Și poate că atunci vor muri și amintirile mele, însă până atunci… Iartă-mă, iartă-mă dragul meu!
Isay devenise de nerecunoscut; palid, privind în gol, parcă atras de peretele plin de cărți al Feodorei, disperarea de la început transformându-se într-un sevraj. Avea mai mult ca niciodată nevoie de iubita lui, avea nevoie de iubire, avea nevoie de acoperirea unor traume atât de vechi…
Un oftat lung parcă a fulgerat camera, Isay se ridică și începu să-și toarne rom într-un pahar găsit pe masa de lângă mâna Feodorei, care stătea trântită pe fotoliu, privindu-l și cerându-i prezența…

Florin Popescu, Te rog să mă iubești – Actul 1 din Imposibila iubire a Feodorei