Paradisul din Kilimanjaro și alte reportaje - PRINTED EDGES

În atmosfera solemnă, intimidantă, a prezentării discursului de primire printre nemuritori, Joseph Kessel lansa despre sine, cu umor, o imagine pe cât de plastică, pe atât de sinceră: „Nu pot decât să mă felicit, din nou, aici, pentru această tradiție a contrastelor practicată de Academia Franceză care, pe locul unui om ce a fugit de diavol ca de ciumă, a pus un altul care și-a petrecut viața alergând după el.” Mărturisire incitantă a unuia dintre cei mai atipici scriitori francezi interbelici, un „touche-à-tout”, călător impenitent în cele patru zări, asemeni lui Cendrars ori lui Malraux.

Un original, prin fervoarea cu care își trăiește propria aventură existențială: născut în Argentina, unde medicul Kessel, evreu lituanian, se stabilise provizoriu după un doctorat la Montpellier, își însoțește familia în Rusia, la Orenburg, locul de naștere al mamei, cu „pământul mirosind a pelin”, apoi în Franța; se angajează voluntar în armată, devine aviator la finele Marelui Război, se naturalizează și savurează din plin clipa în amețitorul carusel al anilor nebuni. Un pasionat ce comentează evenimentele atunci când nu le provoacă el însuși – jurnalist și reporter strălucit al marilor cotidiene pariziene și romancier al primei conflagrații mondiale (L’Équipage, 1923), al pulsiunilor nevrotice (Belle de jour, 1928; să reamintim uluitoarea ecranizare a lui Luis Buñuel din 1967), al întâlnirilor hotărâtoare (Fortune carrée, 1932), al „visului american” spulberat (Dames de Californie, 1928). Bun cunoscător al lumii politice și, deopotrivă, al celei artistice, apetitul lui pentru noi orizonturi e dublat de o sensibilitate aparte, cu intuiții de Casandră (La Passante de Sans-Souci, 1936). Se alătură Rezistenței, apoi lui de Gaulle la Londra, unde scrie una dintre cele mai tulburătoare mărturii despre L’Armée de l’ombre (1943), acea „armată miraculoasă a iubirii și a nefericirii și unde mi-am dat seama că noi eram umbre ale umbrelor și imaginea acestei iubiri și nefericiri”.

Peregrinările postbelice îl vor conduce în „țări fără fard”: în Africa anilor ’50, în splendoarea ei genuină, dar și însângerată de marile confruntări premergătoare independenței (La Piste fauve, 1954; Le Lion, 1958); în Afganistanul anilor ’60 (Les Cavaliers, 1967), cel al unor incredibile peisaje și personaje. Critica va vorbi despre etnoliteratură, dar pentru Kessel fascinația ține de autenticul uman și de revelația unei lumi primare ca experiențe inițiatice de neînlocuit. Pledează în acest sens și schița de portret pe care i-a făcut-o François Mauriac: „E unul dintre acei oameni cărora le va fi fost îngăduit orice exces, în primul rând, în nemăsura curajului de soldat și de partizan, și care vor fi câștigat lumea fără să-și fi pierdut sufletul”.

*

Textele prezente în carte sunt extrase din La Piste fauve (Gallimard, 1954, 2015). „La clairière aux Pygmées” (Luminișul cu pigmei) și „Les derniers dieux du Nil” (Cei din urmă zei ai Nilului) reiau capitolele V și VI din „La route aux merveilles” (partea a doua din La Piste fauve), iar „Trois Masaï sur la plaine” (Trei masai pe câmpie) și „Le paradis du Kilimandjaro” (Paradisul din Kilimanjaro), capitolele VI și VII din „Hommes et bêtes sauvages” (partea a treia din La Piste fauve).