Anatomie și Fiziologie umană. O abordare din perspectivă farmacologică
Autor: Cristina Ionela Mogoșan
Categorie: Educație & Învățământ Manual universitar Medicină Științe medicale
Farmacistul, în formarea sa, are nevoie de cunoștințe de anatomie, fiziologie și fiziopatologie pentru a înțelege modul în care medicamentul influențează funcțiile fiziologice ale organismului, dar și modul în care acesta țintește mecanismele fiziopatologice ale bolilor. Îi sunt evident necesare și cunoștințe de biochimie, biologie celulară, genetică, imunologie etc., pentru a gestiona întreg spectrul de efecte și mecanisme de acțiune ale unui medicament.
Cu acest volum facem primul pas în universul fascinant al medicamentului, în dorința de a-l cunoaște și înțelege cât mai bine. Medicamentul nu este doar o substanță chimică naturală sau de sinteză condiționată într-o formă farmaceutică frumos ambalată, ci acela care întâlnește organismul în toată complexitatea lui anatomo-fiziologică și patologică.
Îmi doresc să aduc farmacistul mai aproape de partea biologică a profesiei, chiar dacă mulți au pornit pe această cale îndrăgostiți fiind de chimie. Cele două nu se exclud, ci se completează pentru a îndeplini scopul final, sănătatea și ameliorarea calității vieții pacienților.
Prof. Dr. Cristina Ionela Mogoșan
Disciplina Farmacologie, Fiziologie și Fiziopatologie,
Facultatea de Farmacie, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Editura: Casa Cărții de Știință
Format: 160x230
Tip de copertă: soft-cover
Nr. Pagini: 334
Finisări speciale:
Livrare Gratuită pentru Comenzi mai mari de 150 LEI
Pentru orice întrebări scrie-ne la contact@bookbite.ro.
Folosim tehnologii de ultimă generație, așadar datele tale sunt în siguranță.
La Bookbite poți returna produsele în termen de 14 zile calendaristice.