Argonautica
Autor: Mircea Opriță
Categorie: Beletristică Ficțiune Literatură Română Science Fiction
Te invităm să citești și:
Enciclopedia Anticipației Românești Vol. II – Caleidoscop
Enciclopedia anticipației românești – Vol. I: Portrete exemplare
Trilogia științelor
Călătorie în Capricia
Sindromul Quijote și alte ficțiuni
„Argonautica nu și-a propus să fie, așa cum greșit a putut și ar mai putea încă să pară la prima vedere, dinamita care demolează întreg edificiul numit science-fiction. Cel mult o parte a lui. Cea peste care oricum trebuia să vină un cutremur, s-o îngroape, ca să se zidească altceva deasupra.
Lipsurile unor scrieri, de fapt deficiențele de creștere ale genului însuși, așadar o vârstă a lui se viează în aceste imagini. Nimeni nu așteaptă fără îngrijorare apropierea bisturiului, dar vine o vreme când opera chirurgului este de preferat acumulărilor de rudimente și de excrescențe moarte. Dacă n-aș fi fost convins că o asemenea operație aplicată anticipației devenise la un moment dat necesară, îmi închipui că proiectul ARGONAUTICII nu s-ar fi născut.
Nu s-a întâmplat așa și din cauză că o dispoziție ludică nu-i este cu totul străină autorului, după cum nici cerdința că jocurile lui zâmbitoare dintre două sau mai multe poveri își vor găsi un partener potrivit în cititorul pentru care râsul nu e o rușine.”
Mircea Opriță
Editura: Eagle
Format: 13 x 20
Tip de copertă: soft-cover
Nr. Pagini: 328
Limba: Română
Traducător:
ISBN: 978-606-8790-22-0
Completează-ți biblioteca cu:
Carte de bucate și de dragoste
Fantastica românească după al doilea război mondial
How to Write a Book – Practical Guide
Activismul clerical ortodox în istoria Gărzii de Fier. Biografia preotului Valeriu Beleuţă (1909-1974) - PRINTED EDGES
Femeia independentă în energie masculină
Al treilea război mondial?
Regina în Regatul tău
Women and their wounds during the pandemic: family constellations
IA7 - Antologia Colecției Seniorii Imaginației
Energia sexuală şi asumarea responsabilităţii
The economic war betweem Europe and China. The political war between NATO and Russia
You are a perfect manifestation of the God within
Cum devii femeia de vis
Anomalia Europei - Bărbații în energie feminină
Reprogramming the Mind
Fără închisoare, aș fi fost nimic. Neculai Popa în dialog cu Flori Bălănescu
How to Get Out of Karma
Europa de Est
The independent woman in her masculine energy : the book that will change the rules of the game
HOW TO DEVELOP A WIFE’S MINDSET – A QUEEN IN YOUR OWN KINGDOM
Livrare Gratuită pentru Comenzi mai mari de 150 LEI
Pentru orice întrebări scrie-ne la contact@bookbite.ro.
Folosim tehnologii de ultimă generație, așadar datele tale sunt în siguranță.
La Bookbite poți returna produsele în termen de 14 zile calendaristice.