Povestea lui Lisey - PRINTED EDGES

Acum o miniserie de excepție, cu Julianne Moore în rolul principal, transmisă de Apple TV+.

După o căsnicie care a durat douăzeci și cinci de ani, Lisey Debusher Landon și-a pierdut soțul. Scott era un romancier de succes și o personalitate complexă. Lisey descoperise că exista un loc unde Scott mergea, o lume care îl îngrozea, dar îl și vindeca, care îi dădea energie, dar, totodată, îi oferea idei de care avea nevoie pentru cărțile lui.

Acum Lisey trebuie să înfrunte singură demonii cu care se luptase Scott. Și ceea ce începuse ca o simplă încercare a unei văduve de a pune în ordine tot ce a rămas în urma soțului plecat dintre cei vii se transformă într-o călătorie aproape fatală spre însăși inima beznei.



„O metaforă despre cum putem să găsim alinare pentru durerea doliului, dar și o parabolă autoreferențială despre meseria de scriitor.“
Publishers Weekly


„Ce fascinează în Povestea lui Lisey e imaginea bogată a căsniciei și complexitatea afecțiunii care merge dincolo de moarte. Cine ar fi crezut că un om care și-a petrecut ultimii treizeci de ani băgând lumea în sperieți poate crea un roman despre genul de iubire care ne face să depășim suferința?“
The Washington Post


„Povestea lui Lisey e preferata mea.“
Stephen King



„— Încetează chiar acum! Ajunge! Oprește-te! își porunci Lisey.

Dar putea, oare? Asta era întrebarea. Și era o întrebare importantă, pentru că răposatul ei soț nu era singurul care-și reprimase anumite amintiri dureroase și înspăimântătoare. Și ea ridicase un fel de cortină mintală între «LISEY DE ACUM» și «LISEY! ANII DE ÎNCEPUT!», pe care o considerase întotdeauna o stavilă rezistentă, însă-n seara aceea nu mai era atât de sigură. Fără îndoială, erau câteva găuri în ea și, dacă te uitai prin ele, te supuneai riscului de a vedea în negura vineție de dincolo lucruri pe care poate că n-ai fi vrut să le zărești. Era mai bine să nu privești, așa cum era mai bine să nu-ți arunci ochii spre o oglindă după lăsarea întunericului decât dacă erau aprinse toate becurile din cameră [...]. Unele amintiri erau inofensive, însă altele – periculoase. Era mai bine să trăiești în prezent. Pentru că, dacă surprindeai amintirea greșită, riscai să...

— Riscai să... ce? se întrebă Lisey cu o voce furioasă și tremurată. Dar apoi, imediat, adăugă: Nu vreau să știu.“