Ultimul Vals înainte de Shamballa
Autor: Chriss D. Ross
Categorie: Beletristică Literatură Universală Poezie Romance
Te invităm să citești și:
Felinarul Magic al Omului Câine
Ultimul vals înainte de Shamballa este un tablou excepțional și profund vizual cu nuanțe de istorie, religie, filosofie, literatură, artă, teme sociale, toate împletite pe fundalul poveștii de iubire sacră dintre o zeiță și un muritor. Scriitura este de o măiestrie artistică, densă, obsesivă, încărcată cu simboluri care pun la încercare chiar și cele mai iscoditoare minți.
Conform propriei sale mărturii, autorul s-a aflat într-o stranie transă, gândind și chiar visând în versuri pe toată perioada în care a scris această simfonie de emoții și trăiri transcendentale. Poemul își dezvăluie noi înțelesuri criptice la fiecare citire, asemenea rarelor capodopere ale marilor clasici, care vreme de veacuri încă și-au păstrat secrete ce așteaptă să fie descoperite și descifrate.
Ultimul vals înainte de Shamballa, ironic cântec de lebădă al autorului care a plecat prea devreme dintre noi, este o lectură unică, înălțătoare, care trebuie citită măcar o dată în viață.
— Melinda De Ross, autor bestseller international
- Chriss D. Ross - Ink Story
Editura: Ink Story
Format: 130x200
Tip de copertă: soft-cover
Nr. Pagini: 82
Limba: Română
Traducător:
ISBN: 978-606-95549-7-5
Completează-ți biblioteca cu:
Drumul înapoi spre mine
Fluturi Negri vol.1
Pachet "Pasiunea mea" - Volumul 1 + Volumul 2
Fluturi Negri vol.1 - PRINTED EDGES
Cel mai strălucitor viciu
Drumul înapoi spre tine
Ana - PRINTED EDGES
Toate acele scrisori
Drumul înapoi spre mine - PRINTED EDGES
Toate acele scrisori - PRINTED EDGES
Pachet "Pasiunea mea" - Volumul 1 + Volumul 2 - PRINTED EDGES
Cel mai strălucitor viciu - PRINTED EDGES
Orgolii - PRINTED EDGES
Pasiunea mea secretă, Volumul 1
August ești tu - PRINTED EDGES
Molii din cenușă vol.2 - PRINTED EDGES
Molii din cenușă vol.2
Molii din cenușă vol.2 - HARDCOVER - PRINTED EDGES
DOMOVOY Vol. 1 din "Trilogia Spiritelor Slave" - PRINTED EDGES
Fluturi Negri vol.1 - HARDCOVER - PRINTED EDGES
Cea mai buna dintre lumi - PRINTED EDGES
Pacatul vostru - PRINTED EDGES
Livrare Gratuită pentru Comenzi mai mari de 150 LEI
Pentru orice întrebări scrie-ne la contact@bookbite.ro.
Folosim tehnologii de ultimă generație, așadar datele tale sunt în siguranță.
La Bookbite poți returna produsele în termen de 14 zile calendaristice.