Zeita pasiunii - cand cuvintele fac dragoste
Autor: Silviu Bacuiani
Categorie: Beletristică Literatură contemporană Literatură Română Poezie
Te invităm să citești și:
Tălpi opărite
Făt-Frumos din Corcoduș
Ratacit printre versuri
La umbra unui vers
Cu sufletul în buzunar - Sentimente la purtător
Ghiță-Povestea unei vieți
Mi-am luat lumea în vers
Clipe din mine - să curgă versul din suflet!
Întâiul dintre dobitoceni - Comuna te vrea prost
Viața satului - Oameni și dobitoace. Povești nespuse
Sexul, manifestarea fizică a iubirii, nu trebuie perceput ca pe ceva urât sau sordid. Dorința și intimitatea fac parte din Dragoste, iar prin aceste poezii autorul încearcă să arate că sexul nu trebuie să fie privit ca fiind vulgar, urât sau dezgustător. Oamenii de știință pot defini senzația unei atingeri cu exactitate, folosindu-se pentru exemplificare de termeni precum receptori sau stimuli ai sistemului nervos, ori stimulare tactilă. Poeții pot face și ei același lucru, însă cu mult mai multă frumusețe. Mintea este cel mai puternic afrodiziac din lume! Pot cuvintele face dragoste? Într-un mod ciudat dar frumos, acestea chiar o fac în poeziile din acest volum. Poezia este limbajul dragostei și imaginația este limbajul poeziei. Și când imaginația este atât de senzuală, se nasc astfel de versuri. Aceste poezii sunt dovada că o poezie erotică nu trebuie să fie neapărat pornografică.
Editura: MyBestseller
Format: A5
Tip de copertă: soft-cover
Nr. Pagini: 100
Limba: Română
Traducător:
ISBN: 978-606-9749-23-4
Completează-ți biblioteca cu:
Molii din cenușă vol.2 - PRINTED EDGES
Drumul înapoi spre mine
Fluturi Negri vol.1
Copii, Zei și Dumnezei - PRINTED EDGES
Sinful - Ediția de colecție (Partea I + Partea II)
CLARA - Printed Edges
Pe căi greșite
Glasul pădurii - PRINTED EDGES
Fluturi Negri vol.1 - PRINTED EDGES
Unul dintre noi a dispărut... - Thriller interactiv - PRINTED EDGES
În umbra încrederii - PRINTED EDGES
Arhitectul Haosului - PRINTED EDGES
Predator (Dark Verse #1) - PRINTED EDGES
Monocrom - vol. 1 - PRINTED EDGES
În umbra obsesiei - versiune aniversară - Printed Edges
Maestra evadării - PRINTED EDGES
Saving Hope - PRINTED EDGES
În umbra obsesiei - vol. I
Păcatul necesar vol.1 - PRINTED EDGES
Credence - PRINTED EDGES
Ultima ploaie - PRINTED EDGES
Dincolo de Eternitate - PRINTED EDGES
Frumusețea bestiei - PRINTED EDGES
Reaper (Dark Verse #2) - PRINTED EDGES
Conexiunea cu tine însuți
Cruciada unei fericiri oarbe - PRINTED EDGES
The monster of Moscow - ediția de colecție (partea 1 + partea 2) - PRINTED EDGES
IMMORTEL - PRINTED EDGES
Cană - Sabie și foc
Cană „Fluffy”
Livrare Gratuită pentru Comenzi mai mari de 150 LEI
Pentru orice întrebări scrie-ne la contact@bookbite.ro.
Folosim tehnologii de ultimă generație, așadar datele tale sunt în siguranță.
La Bookbite poți returna produsele în termen de 14 zile calendaristice.