Arta terapiei PSI - Ghidul Practicii terapeutice
Categoria :
Autor(i) : Ovidiu Dragoș Argeșanu
Editura : Pro Dao
Format ( wxh ) :
Tip de Hartie : 70g volumică
Hard Cover / Soft Cover : 300g
Anul Aparitiei :2022
Nr. Pagini : 478
Colectie :
Mi-a fost la fel de greu să scriu cartea de față pe cât de greu le va fi, probabil, multora să o citească. Dar, sincer, cred că este nevoie de ea. Cred și știu că este vindecabilă orice boală, dar nu orice om! De ce? Pentru că am venit pe această planetă, dar trebuie să și plecăm de pe ea!
Sper ca această carte să se dovedească utilă nu numai celor care se ocupă de terapie, oricare ar fi ea, dar și celor care beneficiază de ea, fie ei bolnavi, fie sănătoși, și astfel să devenim mai buni și mai apropiaţi de Lumină. Așa să ne ajute Dumnezeu!
„Rostul terapiei este, până la urmă, vindecarea unui om de boala de care suferă. Trebuie înțeles însă că numai omul se poate vindeca, dacă își schimbă comportamentul față de el însuși, față de semeni, față de Univers și față de Dumnezeu. Acesta și este, de fapt, scopul pentru care apare boala: schimbarea omului în bine.
La vindecarea unui om contribuie mai mulți factori, dar cei mai importanți sunt iertarea păcatelor și refacerea și curățarea sufletului, acestea ducând la creșterea protecției divine.” (Ovidiu Dragoș Argeșanu, Arta terapiei PSI)
„Boala este dată prin rău, îngăduită de Dumnezeu, ca o lecţie, o școală a răbdării, a toleranţei, a iubirii, a blândeţii, a empatiei, a credinţei etc.
Am înţeles că boala trece de la suflet în plan energetic și de acolo în trup și că vindecarea se face în același sens: suflet-câmp- trup.
Am înţeles că sunt tipuri de karma care nu se pot plăti decât trecând prin operaţii și că până și chirurgia este un rău necesar – de unde eu, unul o respingeam apriori.
Am înţeles că fără foc nu iese fum și, prin urmare, nu se poate să fii bolnav dacă nu ai o problemă spirituală!
Rezolvarea ei duce, implicit, la vindecare.
Am înţeles că există tipuri de karma care au ca rezultat boli incurabile, pentru că spiritele respective nu au dreptul la iertare în viaţa asta. Că sunt păcate pe care nici Dumnezeu nu se bagă să le ierte!”
Ovidiu-Dragoș Argeșanu
Ovidiu-Dragoș Argeșanu (n. 8 decembrie 1968, Belgrad, Serbia) este medic, terapeut și maestru spiritual. A studiat mai multe căi spirituale și sisteme de terapie (Reiki, Karuna, Shamballa, Ordinul lui Melchisedek, Ortodoxie, Taoism, Radiestezie, Chi Kung, psihanaliză, psihoterapie etc.). Cărțile lui au impactat puternic mai multe medii – inclusiv religioase, care l-au ridicat în slăvi sau l-au ostracizat, în funcție de interese. Dar oamenii au început să-l caute și să se vindece cu ajutorul cunoștințelor și harului său.
Atacul PSI, apărută în anul 2003 la Editura Nemira, a schimbat destinele multor oameni. Inițial dezvoltată ca teză de doctorat, aceasta a fost transformată în carte după ce îndrumătorul său a refuzat să mai continuie coordonarea lucrării. Cartea a fost tradusă în mai multe limbi și este prezentă și în format audio pentru limba română.
Ovidiu-Dragoș Argeșanu este autor a 14 carti, printre care trei romane inițiatice. În cei peste 30 de ani de practică, a ținut cursuri și seminarii și a conferențiat în România și întreaga lume, fiind în avangarda terapiei Reiki și a celei complementare medicinii alopate.
Livrare Gratuita pentru Comenzi mai mari de 150LEI
Folosim tehnologii de ultima generatie, asadar datele tale sunt in siguranta.
La bookbite beneficiezi de retur gratuit timp de 14zile.