Avatarurile economiei medicale informale în România postsocialistă

Interesul academic vizând practicile informale reperabile în segmentul public al sistemului de sănătate din România postsocialistă mi-a structurat activitatea de cercetare începând cu perioada studiilor masterale, materializându-se într-o lucrare de disertație centrată pe problematizarea contextului mai larg în care aceste relații de informalitate se produc. Fără a eluda genealogia fenomenului, care originează în perioada socialismului de stat, concluzia preliminară a cercetării a fost aceea că exacerbarea plăților medicale ce se desfășoară în prelungirea cadrelor și determinărilor oficial stabilite reprezintă răspunsuri individuale la inegalitățile generate de reconfigurarea postsocialistă a statului. Cercetarea care stă la baza acestei lucrări de cercetare a avut un scop tripartit; în primul rând, mi-am propus să clarific care este statutul plăților informale din sistemul public de sănătate din România (și, ulterior, și din cel privat), pornind de la modul în care principalii actori — pacienții, aparținătorii, echipa medicală și decidenții guvernamentali — articulează și taxonomiază ei înșiși informalitatea medicală. În al doilea rând, am intenționat să documentez modul în care s-a formulat și realizat reforma post-1990 în câmpul îngrijirilor medico-sanitare, evidențiind cum tocmai modul în care a fost gândită „democratizarea” și „liberalizarea” sistemului medical (întotdeauna în direcția diminuării sarcinilor bugetare și ulterior încurajând deschis privatizarea) diminuează considerabil accesul la servicii calitative de sănătate, augmentând strategiile pacientul de a-și asigura, pe cont propriu și deseori prin a recurge la informalitate, șansele de a beneficia de îngrijirile medicale (pretins) „gratuite” și „universale”.

Autoarea