Cele șapte Camille

Nimic nu e întâmplător. Despre cele șapte vieți.
Există o credință veche, aproape uitată, care
spune că viața unui om nu este niciodată doar
una. Nu toți o recunosc. Nu toți o pot înțelege.
Dar bătrânii spuneau că fiecare suflet călătorește
prin șapte existențe, purtând cu el urme
invizibile ale drumurilor parcurse. Uneori aceste
urme apar ca o atracție inexplicabilă pentru un
loc, alteori ca un vis care pare mai real decât
ziua sau ca o amintire care nu aparține vieții
trăite. De obicei, oamenii nu le observă. Viața îi
ține ocupați cu lucruri simple: zilele care trec,
grijile obișnuite, întâmplările mărunte. Astfel,
celelalte vieți rămân ascunse, adânc în liniștea
sufletului, ca niște camere închise ale unei case
vechi.
Se spune însă că există momente rare în care
aceste camere se deschid. Nu pentru toată
lumea. Doar pentru cei care ajung, fără să știe, la
locul potrivit al timpului lor. DESTINUL! Atunci,
pentru o clipă foarte scurtă, sufletul își
recunoaște propriul drum. Simte că a mai trăit,
că a mai iubit, că a mai pierdut. Nu ca o amintire
limpede, ci ca o lumină care se aprinde pentru o
secundă în întuneric. Unii oameni simt doar un
fior și trec mai departe. Alții rămân cu o întrebare
care nu îi mai părăsește niciodată. Dar există și
aceia, puțini, pentru care înțelegerea vine ca o
revelație. Pentru ei, timpul nu mai pare o linie
dreaptă, ci un cerc care se închide și se
deschide mereu. CERCUL SORȚII!