EROS - PRINTED EDGES

Rezumat EROS - Irina Binder
Un roman despre ce se întâmplă când lumina unei vieți aparent perfecte cade pe chipurile celor care trăiesc în întuneric.

Miruna este sora mai mare a lui Darius, singura persoană pentru care el ar renunța la orice. Când ea dispare în condiții neclare, tăcerile din jurul lui devin prea apăsătoare ca să mai poată aștepta. Zece ani mai târziu, hotărât să afle ce s-a întâmplat, Darius pătrunde în locuri unde oamenii se ascund după nume false, iar adevărul circulă doar printre cei dispuși să riște totul.

În lumea aceea o întâlnește pe Clara, o femeie care începe, la rândul ei, să vadă fisuri în propria viață, pe care o credea stabilă. O descoperire întâmplătoare o pune în fața unor indicii care nu au legătură doar cu oamenii din jurul ei, ci și cu dispariția Mirunei. Deși provin din lumi diferite, Clara și Darius ajung să caute răspunsuri pe același drum.

Pe măsură ce lucrurile se complică, cei doi descoperă că unele adevăruri nu pot fi spuse cu voce tare și că pericolul nu vine mereu de unde te aștepți. Fiecare pas înainte îi apropie de un centru de forță construit din umbre, tăceri și relații pe care nimeni nu le bănuia.

Fragment din carte
„Îi povestea despre cărțile care o țineau trează nopțile, despre poeziile pe care le citea în tăcere, ca să-și domolească gândurile, despre felul în care unele pagini îi dădeau impresia că trăiește prin altcineva.

— Uneori, îmi place mai mult să citesc despre viețile altora decât să o trăiesc pe a mea, i-a spus, zâmbind slab, ca și cum ar fi recunoscut o vină.

„Eleganța ei devenise o armură. Învățase să-și ascundă orice tresărire sub un machiaj impecabil, să-și parfumeze tăcerea cu esențe scumpe, să zâmbească fără ca acel zâmbet să spună ceva. Rochiile ei, atent alese, parcă nu îi mai aparțineau. Nu mai erau ale femeii care fusese, ci ale rolului pe care viața i-l impusese: soția exemplară, frumoasă, prezentabilă, docilă.

În oglindă, chipul ei părea mereu același – curat, neted, strălucitor, dar în spatele acelei imagini se ascundea o oboseală tăcută, adâncă. Ochii îi păstrau un luciu rece, al oamenilor care au învățat să trăiască fără speranță, dar și fără revoltă.

Lumea o credea fericită. Femeile o invidiau pentru poziția ei, pentru haine, pentru casă, pentru soțul ei bine văzut. O priveau cu admirație, uneori cu o gelozie mascată. Dar adevărul era altul. Nu exista femeie mai singură decât ea.”