În locul sinelui. Abordarea Sfîntului Augustin

Unul dintre meritele principale ale cărții este de a fi restituit demnitatea teoretică lui confessio, găsindu-i locul fenomenologic originar în care se constituie relația dintre mine și Dumnezeu, o relație paradoxală, altminteri imposibilă, dar făcută posibilă prin primatul acordat darului și iubirii. În locul sinelui e mai mult decît o carte despre Augustin. (Luigi Alici, Universitatea Macerata)

Cartea tratează despre statutul fi lozofi ei în raportul său cu metafizica și cu teologia, dar și despre posibilitatea unei „noi practici fenomenologice a filozofiei medievale”, acum și în viitor. (Emmanuel Falque, Institutul Catolic din Paris)

„Ego-ul nu este așadar el însuși prin el însuși. Nici prin aprehensiunea de sine în conștiința de sine (Descartes, cel puțin potrivit interpretării sale comune), nici printr-un performativ (Descartes într-o lectură mai puțin comună), nici prin apercepție (Kant), nici chiar prin autoafectare (Henry), sau prin decizie anticipatoare (Heidegger). Ego-ul nu accede nici măcar la sine însuși pentru un altul (Levinas), nici ca un altul (Ricoeur) – mai degrabă, el nu devine el însuși decît printr-un altul. Altfel spus, printr-un dar, căci totul se întîmplă, fără nici o excepție, prin și ca dar: „Ista omnia Dei mei dona sunt. Non mihi ego dedi haec. – Dar nimic nu mi le dăruisem eu însumi, ci erau daruri din partea Dumnezeului meu” (Confessiones, I, 20, 31, 13, 328). Fac experiența de mine (de sine) atunci cînd reduc orice lucru la ceea ce este donat în el. Și știu că fac corect această reducție, atunci cînd ating în fiecare lucru ceea ce nu pot să îmi dau mie eu însumi: donatul astfel redus la nedonabil oferă testul absolut și irefutabil al exteriorității locului sinelui”. (Jean-Luc Marion)