O nouă istorie a filosofiei occidentale, vol. II. Filosofia medievală

Publicul pentru care aceste volume au fost gîndite este, în primul rînd, la nivelul de anul doi sau trei de facultate. Totuşi, mulţi dintre cei care sînt interesaţi de istoria filosofiei sînt înscrişi la cursuri care nu sînt în primul rînd filosofice. De aceea caut să nu presupun o bună cunoaştere a tehnicilor sau terminologiei filosofice contemporane. De asemenea, îmi doresc să scriu într-o manieră suficient de clară şi degajată, astfel încît istoria să fie agreată de cei care o citesc nu în scopuri curriculare, ci pentru propria edificare şi plăcere.

Nu cu foarte mult timp în urmă, în multe universităţi, cursurile de istoria filosofiei treceau de la Aristotel direct la Descartes, sărind peste Antichitatea Tîrzie şi Evul Mediu. În cercurile academice exista convingerea că filosofia medievală nu merita studiată. Această convingere nu se întemeia de obicei pe cunoaşterea solidă a textelor relevante: cel mai probabil era o moştenire neexaminată critic a unor prejudecăţi religioase sau umaniste.

După ce am studiat la Universitatea Gregoriană am urmat Facultatea de Filosofie la Oxford în perioada de înflorire a filosofiei limbajului comun. Mi s-a părut că am mai multe afinităţi cu aceasta decît cu scolastica latină, dar am avut norocul să-i întîlnesc pe profesorii Peter Geach şi părintele Herbert McCabe OP, care mi-au arătat că multe dintre problemele care îi frămîntau pe filosofii tradiţiei analitice în acea perioadă erau foarte asemănătoare cu cele studiate, de cele mai multe ori nu cu mai puţină sofisticare, de filosofii şi logicienii medievali. Într-adevăr, în multe feluri, interesul acut faţă de analiza logică a limbajului comun care caracteriza Oxfordul în a doua parte a secolului XX l-a adus mai aproape de metodele şi preocupările medievale decît oricare altă epocă a filosofiei post-renascentiste.

De fapt, tocmai în sfera logicii s-a remarcat prima oară că studiul textelor medievale avea mult de oferit. Logicienii medievali au abordat probleme care, după Renaştere, au fost uitate, şi a fost nevoie ca multe dintre contribuţiile lor să fie redescoperite în secolul XX, în timpul renaşterii logicii. (Sir Anthony Kenny)