Pământ peste suflet

Un suflet amăgit ajunge să trăiască pe o linie fină a căii divine, pierzându-se astfel, fiind mereu între omul care este și omul care consideră el că trebuie să fie.
În el se duce o luptă surdă, devenind, prin urmare, un dezastru mental și, în același timp, un haos emoțional.
Cu timpul, nu devine rău, ci gol. Se preface că este bine, dar tot ceea ce simte este o cădere lentă spre o infinitate de păcate.
Soarta nu iartă, așadar, după ce viața lui prinde din nou sens, totul se prăbușește încă o dată.
Doar că, între timp, prinde curajul de a fi el însuși.
Află că haosul are sens și că dezastru nu va putea niciodată să zguduie ceea ce nu este menit să fie clătinat.
Învață să asculte fluturii și să-i admire când bat cu mândrie din aripi, deși în dansul lor naiv se ascunde glasul tuturor furtunilor care urmează să provoace haos și dezastru.