Problema individualității. Prezența lui Duns Scotus în gîndirea lui Edith Stein

Tendința generală a exegezei asupra filosofiei steiniene este ancorarea într-o lectură în cheie tomistă și aristotelică, cu cîteva decupaje augustiniene care nu sînt totuși privite ca influențe majore asupra gîndirii autoarei. Prezenta lucrare, elaborată de Francesco Alfieri ca o teză de doctorat – impresionantă prin cunoașterea erudită a ambilor autori (Scotus și Stein) – este pe cît de neobișnuită tematic în studiile steiniene, pe atît de necesară. În privința gîndirii asupra persoanei individuale, care o conduce pe Stein la o ontologie a persoanei, parcursul său filosofic are într-adevăr mult mai multe afinități cu Scotus, decît cu Toma d’Aquino. Această lucrare clarifică și examinează cu un spirit analitic ieșit din comun toate aceste „afinități”, recunoscute, de pildă, și de Sarah Borden, permițînd astfel o reevaluare a traseului filosofic al lui Stein, în alt registru decît cel al ortodoxiei „de școală” (în cazul de față, tomist-aristotelice). Prin apropierea propriei ontologii a persoanei de cea a individului lui Scotus, Stein se vădește o autoare incomparabil mai „modernă” decît alți neo-scolastici din secolul XX, care nu au conceptualizat persoana în alți termeni decît cei ai tradiției tomiste. Dacă problemele centrale ale filosofiei moderne sînt individualitea, subiectivitatea și libertatea, Edith Stein poate fi considerată, alături de Hedwig Conrad-Martius și de tînărul Heidegger, unul din cei mai moderni neo-scolastici din filosofia secolului XX. (Tereza Brîndușa Palade)