VITO, ti amo!

super buna cartea , felicitări autorului!

Autorul a făcut o salată de timpuri verbale + unele fraze sau idei par a fi tăiate cu toporul. Șcenele 18+ mi-au dat vibe de carti scrise pe wattpad, de prunci de 10 ani. Nu am putut să o duc pânâ la capăt. I-am dat un mare DNF. Am acordat 1 steluță totuși pentru idee (preluată dintr-un film American "Call me by your name").

,,Vito, ti amo!” te izbește ca un duș rece. Te captivează încă de la primele pagini, în care, vrei sau nu vrei să crezi, iubirea celor doi se destramă, iar tu? Tu stai și privești asta undeva de pe canapeaua din casa lor, sau undeva din centrul orașului, stând la un pahar de vin, la o terasă, privind agitația cauzată de încetarea războiului. Te bucuri pentru ei, dar totuși ști că nu va dura mult. Tu ști totul, secretele lui Dante, nevoia lui Vito de a avea pe cineva alături, chiar și faptul că acestea se bat cap în cap și că nu vor avea cum să reziste. Ești martor, dar nu ai cum să oprești nimic, iar asta te omoară cu fiecare dată în care apare cuvântul Dante, sau Vito. Trebuie înțeleasă, nu criticată. Nu trebuie privită doar din punct de vedere al iubirii carnale, ci al iubirii sufletești, spirituale. Trebuie să-ți dai seama de motive, de cauze, de alegeri. Finalul te doboară. Te macină ca un gând ce nu-ți dă pace, te omoară cu fiecare cuvânt al fiecărei fraze. E acolo, în subconștient și te face să te întrebi ,,De ce?” ,,De ce nu și-au spus la timp ceea ce aveau de spus?”. Moartea și-a pus din nou amprenta asupra vieții, a absolutului, a infinitului…

,,Vito, ti amo!” te izbește ca un duș rece. Te captivează încă de la primele pagini, în care, vrei sau nu vrei să crezi, iubirea celor doi se destramă, iar tu? Tu stai și privești asta undeva de pe canapeaua din casa lor, sau undeva din centrul orașului, stând la un pahar de vin, la o terasă, privind agitația cauzată de încetarea războiului. Te bucuri pentru ei, dar totuși ști că nu va dura mult. Tu ști totul, secretele lui Dante, nevoia lui Vito de a avea pe cineva alături, chiar și faptul că acestea se bat cap în cap și că nu vor avea cum să reziste. Ești martor, dar nu ai cum să oprești nimic, iar asta te omoară cu fiecare dată în care apare cuvântul Dante, sau Vito. Trebuie înțeleasă, nu criticată. Nu trebuie privită doar din punct de vedere al iubirii carnale, ci al iubirii sufletești, spirituale. Trebuie să-ți dai seama de motive, de cauze, de alegeri. Finalul te doboară. Te macină ca un gând ce nu-ți dă pace, te omoară cu fiecare cuvânt al fiecărei fraze. E acolo, în subconștient și te face să te întrebi ,,De ce?” ,,De ce nu și-au spus la timp ceea ce aveau de spus?”. Moartea și-a pus din nou amprenta asupra vieții, a absolutului, a infinitului…